Facultatea de Relații Economice Internaționale a organizat în parteneriat cu Institutul de Cercetări Avansate al Academiei de Studii Economice din București, în marja proiectului FDI „Dezvoltarea și adaptarea proceselor colaborative în cercetarea de excelență desfășurată în ASE București, în contextul provocărilor moderne aduse de Știința Deschisă și Inteligența Artificială” (eXROS), contract CNFIS-FDI-2024-F-0302, coordonat de prof. univ. dr. Margareta FLORESCU, în datele de 19 și 26 noiembrie 2024, două workshop-uri menite a surprinde beneficiile și costurile, atât în sens restrâns, economic, cât și în sens larg, societal, ale implementării Inteligenței Artificiale (AI) în varii medii profesionale. Ambele evenimente au fost moderate de prof. univ. dr. Octavian-Dragomir JORA, Facultatea de Relații Economice Internaționale, redactorul-șef al revistei Œconomica și fondatorul The Market for Ideas.
Primul eveniment, intitulat „Eficiența și etica AI: deschideri și blocaje pentru cercetătorii economiști”, i-a avut ca invitați pe:
– Elena PARASCHIV, cercetător științific, Laboratorul de Inteligență Artificială, ICI București (cu prelegerea „AI & Big Data: cum transformă tehnologia cercetarea sau cum transformă cercetarea tehnologia?”);
– Mircea BURDUȘA, antreprenor, burdusa.com („Cum să conversezi eficient cu Large Language Models”);
– Mihai CERNEA, lector universitar, Departamentul de Filosofie și Științe Socioumane, ASE București, și membru al Centrului de Cercetare în Etică Aplicată, Universitatea din București („Business și AI: provocări și dileme etice”).
Focalizarea dialogurilor s-a realizat în zona intersecției dintre tehnologia emergentă AI și cercetarea economică, deopotrivă teoretică sau aplicată, fiind observate exigențele de (auto)reglementare.
Sub titlul „Virtuți și vicii ale Inteligenței Artificiale: privire dinspre diverse medii”, cel de-al doilea eveniment din suită a beneficiat de intervențiile lui:
– Horia-Răzvan BOTIȘ, inginer diplomat, co-vicepreședinte NATO Industrial Advisory Group (NIAG) (cu tema „Industria de Apărare în fața tehnologiilor duale și cerințelor NATO”);
– Mihai SEBE, politolog, șef Serviciu Afaceri Europene, Institutul European din România („AI, noile tehnologii și politica viitorului”);
– Adrian COROBANĂ, avocat, Corobană & Asociații – Societate Civilă de Avocați („Influența AI în justiție și drept”).
Mesajul principal al discuțiilor a fost acela potrivit căruia, indiferent de cât de intensiv sau extensiv Inteligența Artificială este încorporată în diverse domenii, precum cele ale securității și apărării, politico-diplomatic și juridico-legal, rămân cruciale apelurile la rațiune și responsabilitate umane.