Student REI premiat la Gala Excelenței

Cosmin-Alin Boțoroga este student doctorand în anul I la Școala Doctorală Economie și Afaceri Internaționale și absolvent de renume al Facultății de Relații Economice Internaționale.

            Joi, 8 decembrie 2022, în cadrul Galei de Excelență a Academiei de Studii Economice din București, ediția a VI-a, acesta a fost laureatul Premiului de Excelență pentru susținerea internaționalizării Universității, înmânat de domnul prorector, prof. univ. dr. Constantin Marius Profiroiu. Distincția se acordă pentru efortul și munca realizată de student în anul universitar 2021-2022, prin participarea la conferințe și programe de cercetare internaționale, premii obținute la nivel internațional și promovarea Academiei de Studii Economice din București peste granițele țării.

            Îl felicităm pe studentul nostru, Cosmin-Alin Boțoroga, pentru performanțele deosebite, dar și pe cadrele didactice și mentorii care au contribuit la dezvoltarea acestuia!

Scroll to Top