În perioada 20–31 octombrie 2025, Facultatea de Relații Economice Internaționale a organizat prima ediție a Săptămânii Internaționale REI, primind la activitățile didactice vizita a 15 profesori și invitați internaționali.
Această inițiativă reflectă angajamentul Facultății de a promova dialogul academic internațional și de a oferi studenților oportunitatea de a învăța direct de la specialiști din universități partenere și companii din întreaga lume.
Invitații au susținut cursuri, seminare și dezbateri interactive pe teme actuale din economie, afaceri internaționale, sustenabilitate și leadership, contribuind la o experiență educațională multiculturală și aplicată.
Profesori invitați și activități desfășurate la programul de licență Economie și afaceri internaționale (în limba engleză):
- Annela KRAAVI (Comisia Europeană) a participat în cadrul cursului European Economic Integration (EAI EN – anul II), unde a abordat teme privind sustenabilitatea și cooperarea economică europeană.
- Janet NASH (American Century Investments (Ret.) – Statele Unite ale Americii) a participat la cursul Tehnica plăților și finanțării tranzacțiilor (EAI – an I), împărtășind studenților experiențe din mediul financiar internațional.
- Kevin NUNNALLY (Vicepreședinte IBM Global (Ret.) – Statele Unite ale Americii) a fost invitat în cadrul mai multor cursuri: Introduction in International Business and Economics
(EAI EN – anul I), International Trade (EAI EN – anul II) și International Management (EAI EN – anul III), susținând prezentări pe teme precum leadership global și inovație organizațională, impactul barierelor comerciale, cultura organizațională. - univ. dr. Paulo Jorge REIS MOURÃO (University of Minho – Portugalia) a participat la un masterclass special organizat pentru studenții anului I (programul EAI EN), cu o temă dedicată politicilor sociale și energetice.
- Luis Wolf TRZCINA (Fundação Getúlio Vargas – Brazilia) a participat la cursul Introduction in International Business and Economics (EAI EN – anul I), oferind o abordare comparativă asupra modelelor de afaceri globale.
- univ. dr. Grigoris ZAROTIADIS (Aristotle University of Thessaloniki – Grecia) a fost invitat în cadrul cursului World Economic Geography (EAI EN – anul I), cu o prezentare pe tema provocărilor economiei digitale și virtuale.
De asemenea, doamna Prof. univ. dr. Arusyak IVANYAN (Russian-Armenian University – Armenia) a susținut un seminar pentru studenții de anul I din cadrul programului de licență Limbi Moderne Aplicate (LMA), dedicat comunicării interculturale și dinamicii mediului de afaceri internațional.
Studenții programului de masterat Logistică Internațională s-au bucurat de prezența domnului prof. univ. dr. François FULCONIS (Avignon University – JPEG Laboratory, Franța) care a susținut un workshop pe tema: „Managementul logistic al relațiilor interorganizaționale: o abordare reflexivă și perspective de cercetare”. Aspectele practice prezentate cu privire la tendințele actuale de reshoring, nearshoring & friendshoring manifestate atât în Franța, cât și în alte țări membre UE, au stat la baza dezbaterilor referitoare la soluțiile logistice care sunt necesare pentru a susține transformările în lanțurile logistice globale și locale.
În cadrul programului de masterat Managementul Afacerilor Internaționale (MAI) au avut loc o serie de întâlniri interactive cu profesori invitați din universități de top din Marea Britanie, Franța, Australia și Croația, sub umbrela International Week @ REI și a colaborărilor internaționale derulate de ASE:
- univ. dr. Kirk CHANG (University of East London – Marea Britanie) a susținut masterclass-ul “From Idea to Impact: Embedding EDI, Sustainability and Technovation in Entrepreneurial Ventures in Europe & Asia”, oferind participanților o perspectivă aplicată asupra modului în care inovația, diversitatea și responsabilitatea socială pot transforma ecosistemele antreprenoriale.
- univ. dr. Cristina NEESHAM (Newcastle University – Marea Britanie & Swinburne University – Australia) a coordonat sesiuni din cadrul cursului Entrepreneurship and Innovation in a Regional Context, abordând teme esențiale despre guvernanță, piețe și interfața om–tehnologie în epoca inteligenței artificiale, într-un dialog deschis despre etica inovației și gândirea critică în economia globală.
- Nicolas BOITOUT (University of Burgundy – Franța) a adus o perspectivă practică asupra tehnologiilor financiare și monedelor digitale stabile (stablecoins), în cadrul cursului Tehnica plăților internaționale, discutând cu studenții despre transformările din domeniul fintech și implicațiile lor asupra comerțului internațional.
- univ. dr. Sanja Sever MALIŠ (Decan) și echipa Facultății de Economie și Afaceri de la Universitatea din Zagreb – conf. univ. dr. Jakša KRIŠTO, prof. univ. dr. Zoran KRUPKA și conf. univ. dr. Zoran WITTINE – au oferit o viziune integrată asupra noilor tendințe în afacerile din Europa Centrală și de Sud-Est, discutând bune practici de guvernanță universitară și modele de cooperare regională.
Prin aceste vizite, programul MAI/MMIB continuă să promoveze o educație internațională bazată pe dialog, diversitate și aplicabilitate, conectând studenții la cele mai recente tendințe din managementul global, inovație și sustenabilitate.
EN
Between October 20–31, 2025, the Faculty of International Business and Economics organized the first edition of the REI International Week, hosting the visit of 15 international professors and guests for its teaching activities.
This initiative reflects the Faculty’s commitment to promoting international academic dialogue and offering students the opportunity to learn directly from specialists from partner universities and companies worldwide.
The guests led courses, seminars, and interactive debates on current topics in economics, international business, sustainability, and leadership, contributing to a multicultural and applied educational experience.
Invited Professors and activities organized at the Bachelor’s Programs International Business and Economics (EAI -EN)
- Dr. Annela KRAAVI(European Commission) participated in the European Economic Integration course (EAI EN – 2nd year), addressing topics related to sustainability and European economic cooperation.
- Janet NASH(American Century Investments (Ret.) – USA) participated in the course Technique of Payments and Financing of Transactions (EAI – 1st year), sharing experiences from the international financial environment with students.
- Kevin NUNNALLY(Vice President IBM Global (Ret.) – USA) was invited to several courses: Introduction in International Business and Economics (EAI EN – 1st year), International Trade (EAI EN – 2nd year), and International Management (EAI EN – 3rd year), giving presentations on topics such as global leadership and organizational innovation, the impact of trade barriers, and organizational culture.
- University Professor Dr.Paulo Jorge REIS MOURÃO (University of Minho – Portugal) participated in a special masterclass organized for 1st-year students (EAI EN program), with a topic dedicated to social and energy policies.
- ProfessorLuis Wolf TRZCINA (Fundação Getúlio Vargas – Brazil) participated in the course Introduction in International Business and Economics (EAI EN – 1st year), offering a comparative approach to global business models.
- University Professor Dr.Grigoris ZAROTIADIS (Aristotle University of Thessaloniki – Greece) was invited to the course World Economic Geography (EAI EN – 1st year), with a presentation on the challenges of the digital and virtual economy.
Also, Prof. Arusyak IVANYAN (Russian-Armenian University – Armenia) led a seminar for 1st-year students in the Applied Modern Languages (LMA) program, dedicated to intercultural communication and the dynamics of the international business environment.
Students of the International Logistics Master’s program welcomed Prof. François FULCONIS (Avignon University – JPEG Laboratory, France) who conducted a workshop on the theme: “Logistical Management of Interorganizational Relations: A Reflective Approach and Research Perspectives”. The practical aspects presented regarding the current trends of reshoring, nearshoring & friendshoring manifested both in France and in other EU member countries, formed the basis of debates regarding the logistical solutions necessary to support transformations in global and local supply chains.
Within the International Business Management (MAI) Master’s program, a series of interactive meetings took place with invited professors from top universities in Great Britain, France, Australia, and Croatia, under the umbrella of International Week @ REI and the international collaborations carried out by ASE:
- Prof. Kirk CHANG (University of East London – Great Britain) delivered the masterclass “From Idea to Impact: Embedding EDI, Sustainability and Technovation in Entrepreneurial Ventures in Europe & Asia”, offering participants an applied perspective on how innovation, diversity, and social responsibility can transform entrepreneurial ecosystems.
- Cristina NEESHAM (Newcastle University – Great Britain & Swinburne University – Australia) coordinated sessions within the Entrepreneurship and Innovation in a Regional Context course, addressing essential topics about governance, markets, and the human–technology interface in the age of artificial intelligence, in an open dialogue about the ethics of innovation and critical thinking in the global economy.
- Nicolas BOITOUT (University of Burgundy – France) provided a practical perspective on financial technologies and stable digital currencies (stablecoins), within the Technique of International Paymentscourse, discussing with students the transformations in the fintech field and their implications for international trade.
- Prof. Sanja Sever MALIŠ (Dean) and the team from the Faculty of Economics and Business at the University of Zagreb – Associate Professor Dr. Jakša KRIŠTO, University Professor Dr. Zoran KRUPKA, and Associate Professor Dr. Zoran WITTINE – offered an integrated vision of the new trends in business in Central and South-East Europe, discussing good practices in university governance and regional cooperation models.
Through these visits, the MMIB program continues to promote an international education based on dialogue, diversity, and applicability, connecting students to the latest trends in global management, innovation, and sustainability.


